A ÎNCEPUT RETURUL!

A ÎNCEPUT RETURUL!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Schingiuită de seria de frustrări cu care a intrat în această primăvară, Steaua a găsit prima sa victorie în retur pe seama limitelor evidente ale ieșenilor lui Bergodi. Lăcătuș are un pic mai multă liniște, dar Ghencea rămâne sub cod roșu.

De vreme ce le era clar că mai jos nu se poate pentru că sunt și așa inacceptabil de jos, steliștii au declarat din primul minut starea de asediu la poarta dinspre bulevard. Adunat în jurul acesteia, grupul de ieșeni părea că toarnă filmul cu spartanii, dar unul în care sunt măcelăriți rapid. Furia acestui debut a găsit satisfacție pentru gazde prin golul lui Stancu. Același Bogdan Stancu, tânărul care la vremuri deosebit de tulburi și-a ridicat parcă în cârcă toată vitrina de trofee din Ghencea, purtând-o șchiopătat prin blamul tribunei și printre crizele, financiare sau nu, ale patronului.

De azi, arde Piteștiul!

Ofensiva a continuat după pauză cu seria de ratări ale lui Kapetanos, întreruptă doar de încercările lipsite de spor ale lui Andrei Cristea de a arăta că merita un episod mai mare în istoria Stelei decât acel meci cu Valencia. Lucrurile au rămas la fel până la final, Steaua căutând un 2-0 plin de confort, în timp ce băieții lui Bergodi au lăsat senzația că nu-și făcuseră nici la jumătatea meciului o autocritică absolut necesară. Gazdele au tremurat doar în minutul 78, când Zapata a blocat un șut al lui Viveiros, parafând o victorie muncită. Încă vădit perfectibilă ca joc, Steaua a început abia ieri returul. Dacă în Ghencea s-a consumat prima seară dintr-o altă viață vom afla însă abia etapa viitoare, la Pitești.

Szekely, lăsat în afara lotului

Janos Szekely, ultimul jucător stelist care a intrat în colimatorul finanțatorului Gigi Becali, nu a fost oprit ieri în lot pentru meciul cu Poli Iași de către antrenorul Marius Lăcătuș. Fotbalistul a fost foarte afectat de criticile patronului, iar Lăcătuș a luat decizia de a-l menaja pentru acest meci. Mijlocașul stelist a fost însă la stadion și a urmărit partida din tribună.

Gigi Becali a fost la vestiar

Înaintea partidei din Ghencea, finanțatorul roș-albaștrilor, Gigi Becali (foto), și-a vizitat jucătorii. I-a îmbărbătat și a glumit cu ei pentru a le ridica moralul. „Cred că vom bate la scor pe Iași. Dacă băieții câștigă, atunci o să tac din gură“, spunea înaintea meciului latifundiarul din Pipera. Becali a discutat și cu președintele Valeriu Argăseală să se asigure că organizarea meciului se face în cele mai bune condiții.

„Vând palatul ca să am ce mânca“

Chiar dacă a declarat că este afectat de criza care face ravagii la nivel mondial, Gigi Becali nu‑și face griji prea mari din punct de vedere financiar. „Banii mei sunt o sută de milioane împrumutați la diverși oameni, deci cei care au datorii la mine să-și facă probleme. Bine, dacă nu o să mai am bani de mâncare, o să vând palatul ca să îmi întrețin familia“, a precizat patronul echipei din Ghencea.

Cristea, ignorat de jucătorii steliști

Deși în trecut a evoluat și pentru formația din Ghencea, Andrei Cristea nu a fost deloc băgat în seamă de jucătorii steliști, care erau „fierți“ pe el pentru declarațiile pro-Dinamo pe care le-a făcut în săptămâna premergătoare meciului. Dacă a fost ignorat de jucători, în schimb, în momentul în care a ieșit la încălzire, atacantul a fost fluierat de spectatorii de la tribuna a doua.

Bogdan Stancu a cerut penalty

În minutul 19, atacantul Bogdan Stancu a fost împins în careu de către un fundaș al Iașiului, tocmai după ce preluase o minge trimisă excelent cu capul de Bănel Nicoliță. Arbitrul întâlnirii, Mugurel Drăgănescu, nu a întrerupt însă meciul, considerând că stelistul a căzut prea ușor. Decizia centralului a provocat furia lui Stancu, dar și a celor aflați pe banca tehnică a roș-albaștrilor.

Goian trebuia să fie eliminat!

În minutul 63, Dorin Goian a făcut un fault clar de „galben”, fază în care și el a necesitat îngrijiri medicale. Cum stelistul primise un avertisment și în prima repriză, Goian ar fi trebuit să fie eliminat. Numai că arbitrul nu a mai acordat niciun cartonaș. Pentru a nu-l trimite înapoi pe teren pe jucătorul său care risca să fie eliminat, Lăcătuș l-a schimbat repede pe Goian cu Baciu.

Dayro, fluierat de suporterii Stelei

Dayro a fost din nou omul contrastelor. El a ratat o ocazie incredibilă în prima repriză, dar a avut o contribuție importantă la deschiderea scorului, când a deviat cu călcâiul pentru Ogăraru, acesta centrând perfect pentru Stancu. Totuși, această reușită nu i-a mulțumit pe fanii prezenți pe stadion, care l-au fluierat pe sud-american în momentul în care el a fost schimbat în repriza a doua.

Lui Argăseală și s-a făcut rău

Contestat de suporteri, președintele stelist Valeriu Argăseală a cerut ajutorul medicilor la sfârșitul partidei. Nu din cauza celor strigate de spectatori, ci pentru că meciul a avut în final faze care ar fi putut schimba rezultatul de pe tabelă. „Mi se înmuiaseră picioarele, îmi venise rău“, spunea Argăseală după meci. El a răsuflat ușurat după ce a auzit fluierul de final al partidei.

Suporter stelist condamnat

Alex Petru Ștefănescu, suporterul stelist care a pătruns pe teren la meciul din iulie 2007 cu Charleroi și a vrut să-l lovească pe portarul belgienilor cu pumnul, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Totodată, el nu va mai avea voie să pătrundă pe stadioane timp de patru ani, după cum anunță Jandarmeria română. Hotărârea a fost luată ieri de Judecătoria Sector 6.

"În sfârșit am jucat și noi mai bine. Am avut multe ocazii de a marca. Să o ținem tot așa" – Toja, mijlocaș Steaua

"Nu-mi doresc decât victorii până la finalul campionatului" – Sorin Ghionea, fundaș Steaua

"Steaua poate lua titlul dacă va câștiga toate meciurile cu 1-0. De joc nu vreau să mă pronunț" – Dumitru Dragomir. președinte LPF

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
România a urcat în clasament la o zi după meciul cu Kosovo
România a urcat în clasament la o zi după meciul cu Kosovo
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Rusescu a numit omul din fotbal pe care
Rusescu a numit omul din fotbal pe care "nu vrea să-l mai vadă niciodată": "A vrut să mă lovească, nu…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a luat foc. Accident cumplit pe contrasens în oraşul Panciu din Vrancea
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a luat foc. Accident cumplit pe…
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Cât de frumoasă este fiica secretă a lui Cristi Borcea. Înconjurată de lux, a fost lăudată chiar și de mama ei vitregă
Cât de frumoasă este fiica secretă a lui Cristi Borcea. Înconjurată de lux, a fost lăudată chiar și de mama…
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor 😢
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor…
Marea actriță a României a MURIT. Viața sa, un adevărat film: Fie iertată și neuitată!
Marea actriță a României a MURIT. Viața sa, un adevărat film: Fie iertată și neuitată!
Cine e, de fapt, polițistul spânzurat în Valea Nucarilor: Era îmbrăcat în haine civile, nu în uniformă
Cine e, de fapt, polițistul spânzurat în Valea Nucarilor: Era îmbrăcat în haine civile, nu în uniformă
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
UEFA a luat prima decizie dupe ce Kosovo a abandonat meciul cu România. De ce sunt vizate ambele federații
UEFA a luat prima decizie dupe ce Kosovo a abandonat meciul cu România. De ce sunt vizate ambele federații
×